Psiholog Lumina

Întrebarea ta se referă la recolapsarea simptomelor după traume complexe și dacă aceasta este o parte normală a procesului de vindecare sau un indiciu că terapia actuală e inadecvată. Este important să subliniem că astfel de perioade în care simptomele par să revină intens, după o fază de ameliorare, nu sunt neobișnuite în cadrul vindecării traumatice. Trauma complexă declanșează adesea răspunsuri fluctuante care inclusiv pot fi exacerbate de stimuli specifici sau amintiri declanșatoare, precum aniversări sau detalii senzoriale aparent neutre, care reacționează la nivel inconștient și afectează stabilitatea emoțională.

Aceste episoade pot fi considerate parte a unui proces natural de integrare a experiențelor traumatice, unde emoțiile și amintirile dificil de procesat ies la suprafață într-un mod intens, pentru a fi ulterior reevaluate și integrate în sistemul psihic al pacientului. Un recul temporar nu este neapărat o dovadă că terapia este ineficientă, ci poate indica faptul că procesul terapeutic traversează etape necesare de deschidere către conștientizare și reglare emoțională mai profundă. În același timp, acest fenomen sugerează că e important ca terapeutul să asigure un cadru flexibil, să ajusteze strategiile de intervenție în funcție de nevoile specifice ale fiecărui client și să acorde atenție semnalelor de supraîncărcare emoțională.

În ceea ce privește tehnicile, integrarea unor metode corporale și de conștientizare a prezentului în fazele timpurii ale terapiei poate fi de mare ajutor. Acestea facilitează reconectarea pacientului cu senzațiile fiziologice și cu momentul prezent, oferind instrumente pentru a gestiona anxietatea și activarea traumatică, reducând riscul unor recăderi severe. De asemenea, tehnicile corp-minte, cum ar fi exercițiile de respirație, meditația ghidată sau terapia prin mișcare, pot susține reglarea nervoasă autonomă și pot oferi o bază mai stabilă pentru lucrul cognitiv ulterior. Totuși, abordarea trebuie individualizată, iar aceste tehnici ar trebui introduse progresiv, în paralel cu stabilizarea cognitivă și emoțională pentru a preveni supraîncărcarea.

Pe de altă parte, dacă recidivele sunt extrem de intense, frecvente sau dezorganizează funcționarea de zi cu zi, ar putea fi utilă revizuirea și adaptarea planului terapeutic, luând în considerare și alte metode complementare. Nu în ultimul rând, comunicarea transparentă cu clientul despre natura fluctuațiilor și pregătirea lui pentru aceste posibile recăderi îl poate ajuta să nu le perceapă ca o eșec, ci ca parte a unui parcurs evolutiv. În concluzie, recolapsarea după traumă este adesea un pas normal și chiar necesar în procesul de vindecare, dar poate fi diminuată și gestionată mai eficient prin abordări terapeutice integrate și adaptate.