Psiholog Lumina

Dragă Vlad, recunoașterea acestor sentimente este un prim pas extrem de important și curajos, mai ales într-o profesie în care ești obișnuit să fii cel care oferă sprijin. Este firesc ca, după o pierdere profundă ca cea a soției și cu schimbările de viață ale copiilor, să apară o teamă de singurătate și o retragere din conexiunile sociale. Această teamă poate fi paralizantă tocmai pentru că îți cunoaști valoarea relațiilor, dar simți că resursele emoționale personale s-au epuizat.

Pentru a trece peste această teamă care te paralizează, ar putea fi util să începi prin a redefini relația cu singurătatea ta. Adesea, teama de a rămâne singur este alimentată de gânduri catastrofice. Poți încerca să observi aceste gânduri fără a te identifica cu ele, recunoscându-le ca reacții normale la durere, dar nu ca adevăruri absolute despre viitor. În cabinet, îi încurajezi pe clienți să își vadă gândurile; acum poți aplica această practică cu compasiune pentru tine însuți.

Pentru a redescoperi plăcerea de a fi cu oamenii fără să te simți copleșit, ai putea să începi cu pași mici și controlați. Reconectarea treptată la viața socială este cheia. În loc să te simți obligat la ieșiri lungi, poți propune prietenilor vechi o cafea scurtă sau o plimbare, stabilind clar dinainte durata. Acest lucru poate reduce anxietatea. De asemenea, explorarea unor activități noi, cum ar fi un club de lectură, un curs de arte sau voluntariatul într-un domeniu care îți pasionează, poate crea oportunități naturale pentru construirea de legături noi bazate pe interese comune. La 52 de ani, experiența de viață este un imens avantaj în crearea de conexiuni autentice, deoarece poți aborda relațiile cu mai multă profunditate și autenticitate.

Încrederea în tine și în posibilitatea de a construi legături se poate recapăta prin recunoașterea și validarea propriei reziliențe. Ai trecut printr-o perioadă foarte grea și ai continuat să îți desfășori profesia cu empatie. Aceasta demonstrează o putere internă considerabilă. Poate fi folositor să îți amintești de această putere. Un alt aspect important este să îți permiți să simți și să îți onorezi durerea pierderii, fără a o vedea ca pe un obstacol permanent pentru conexiune. Conexiunea autentică nu înseamnă absența durerii, ci capacitatea de a fi prezent cu cineva, inclusiv cu tine, în ciuda ei.

În cele din urmă, deși ești psiholog, cererea de sprijin profesional pentru tine însuți ar putea fi o decizie extrem de puternică. Un coleg cu care să poți vorbi în siguranță despre aceste provocări personale te poate ajuta să obții o perspectivă obiectivă și să explorezi aceste sentimente într-un spațiu dedicat doar ție. Aceasta nu este un semn de slăbiciune, ci una de înțelepciune și autocăutare, care poate reîncărca resursele tale emoționale și îți poate reaminti cum se simte să fii ascultat și înțeles pe deplin.