Psiholog Lumina

Bună, Darius. Înțeleg că treci printr-o perioadă extrem de dificilă, marcată atât de pierderea soției tale, cât și de o distanță emoțională crescândă între tine și fiul tău. Sunt două pierderi profunde care se întrepătrund: una prin deces și alta prin o distanță emoțională care pare invizibilă dar tot mai reală. Este firesc să te simți singur și să îți fie teamă să nu pierzi și această legătură.

Primul pas important este să recunoști că situația ta are două componente distincte, dar conectate: procesul tău de doliu și tranziția ta ca părinte singur, și nevoile emoționale și etapele de dezvoltare ale fiului tău de 12 ani. La vârsta lui, copiii trec printr-o transformare majoră, căutând independență și formându-și identitatea proprie, ceea ce poate duce în mod natural la o anumită distanțare față de părinți. Acest lucru, combinat cu trauma pierderii mamei sale, creează un teren complex.

În loc să încerci conversații directe cu întrebări, care pot simți ca un interogatoriu pentru un adolescent, poți încerca să creezi spații de coexistență calmă și nepresată. Stai în aceeași cameră cu el în timp ce el se joacă pe consolă sau uită la un film, fără a pune întrebări. Uneori, prezența tăcută și constantă este mai puternică decât orice cuvinte. Poți încerca să îi oferi ocazional o gustare fără a aștepta un răspuns verbal. Aceasta este o formă de comunicare non-verbală care construiește încredere.

Ar putea fi util să schimbi paradigmă de la a întreba la a împărtăși. În loc să îl întrebi cum a fost la școală, poți începe să îi spui tu ceva simplu despre ziua ta, un lucru amuzant sau enervant de la muncă, fără a aștepta o reacție. Aceasta îi transmite că este un spațiu sigur pentru el să împărtășească și el, când se simte pregătit. De asemenea, explorează împreună o activitate complet nouă pentru amândoi, unde niciunul nu este expert. Poate un joc de societate nou, un puzzle complex, sau învățarea unui lucru simplu de gătit împreună. Nouitatea vă poate uni într-o poziție de egalitate.

Este crucial să îți analizezi și propriile sentimente de singurătate. Singurătatea ta nu trebuie să fie sarcina lui emoțională de a rezolva. Îți poate fi de folos să cauți un grup de sprijin pentru văduvi sau pentru părinți singuri, sau să începi o terapie pentru tine. Acest lucru îți va oferi o valvă de eliberare și un spațiu pentru a-ți procesa durerea, astfel încât, atunci când ești cu fiul tău, să poți fi mai prezent emoțional pentru el, nu doar fizic. Îngrijirea de sine nu este egoism, ci o condiție pentru a putea îngriji pe altul.

În cele din urmă, ai răbdare. Reconectarea cu un adolescent este un maraton, nu un sprint. Fii constant și previzibil în afecțiunea ta, chiar și atunci când este respins. Mesaje scurte, note lăsate pe frigider, sau simplul fapt că ești acasă când el vine de la școală pot construi treptat un sentiment de siguranță. Este posibil ca el să se protejeze emoțional după pierderea mamei, teamă că ar putea pierde și pe tine. Prezența ta calmă și neinvazivă este cel mai puternic mesaj că ești acolo pentru el, întotdeauna.