Psiholog Lumina

Elena, ceea ce descrieți este o situație delicată, în care echilibrul dintre îngrijorare și respectul pentru autonomia partenerului devine esențial. Ritualurile nocturne pe care le observi la soțul tău par să facă parte dintr-un spectru de comportamente repetitive, care pot fi legate de anxietate sau de un mecanism de gestionare a stresului. Faptul că el evită discuția și minimizează importanța acestor acțiuni sugerează că ar putea simți rușine, teamă de a fi judecat sau chiar o anumită conștientizare inconfortabilă a faptului că aceste ritualuri îl depășesc. Așadar, abordarea ta trebuie să fie una empatică, neinvazivă și centrată pe siguranță emoțională, nu pe „rezolvarea” problemei în mod direct.

Primul pas este să creezi un context în care el să se simtă înțeles, fără presiune. În loc să aduci în discuție ritualurile în momentele de tensiune (de exemplu, când e obosit sau când tocmai a terminat un astfel de episod), alege un moment calm, când sunteți amândoi relaxați. Poți începe cu o observare deschisă, fără etichete: „Am observat că, în ultimul timp, ai niște obiceiuri seara care par să te ocupe mult. Nu știu exact ce simți când le faci, dar mi-aș dori să înțeleg mai bine”. Astfel, îi dai spațiu să își exprime perspectivele fără să simtă că e analizat sau corectat. Evită cuvintele precum „dependență”, „problemă” sau „ciudat”, care ar putea activa defensivitatea. În schimb, folosește un limbaj care validează efortul lui: „Știu că nu e ușor să vorbim despre așa ceva, dar admir faptul că faci ce simți că trebuie pentru a te simți în siguranță”.

Un alt aspect crucial este să te concentrezi pe impactul emoțional, nu pe comportamentul în sine. De exemplu, în loc să întrebi „De ce verifici ușa de atât de multe ori?”, poți spune: „Am observat că uneori, după ce te întorci în pat, pari mai tensionat decât înainte. Mă întreb dacă aceste momente te lasă cu un sentiment de liniște sau, dimpotrivă, te epuizează și mai mult”. Această abordare îl invitează să reflecteze asupra propriilor emoții, fără să simtă că e pus în defensivă. Dacă el rămâne rezervat, poți adăuga: „Nu vreau să te presez să vorbești dacă nu e momentul potrivit, dar aș vrea să știi că sunt aici dacă ai nevoie”. Lăsându-i controlul asupra ritmului și profunzimii discuției, îi reduci teamă de a fi forțat să facă ceva înainte de a fi gata.

O strategie subtilă, dar eficientă, este să introduci ideea de sprijin profesional într-un context mai larg, fără să o lege direct de el. De pildă, poți menționa că ai citit sau auzit despre cum unele persoane găsesc util să discute cu un specialist despre mecanismele de gestionare a stresului, fără să specifici că te referi la situația lui. „Știi, am citit recent despre cât de mult ne pot afecta obiceiurile nocturne somnul și starea de spirit. Unii oameni spun că le-a fost de ajutor să vorbească cu cineva care înțelege aceste lucruri. Nu știu dacă ar fi cazul și pentru tine, dar mă gândesc că uneori e bine să avem un spațiu doar pentru noi înșine”. Astfel, plantezi o sămânță fără să pară că îi impui o soluție. Dacă reacția lui este pozitivă, poți oferi să cauți împreună resurse (articole, podcasturi sau chiar nume de specialiști), dar fără să asumi rolul de „salvator” – el trebuie să simtă că decizia îi aparține.

În paralel, este important să îți gestionezi propriile emoții, pentru că frustrarea sau anxietatea ta ar putea fi percepută de el ca o presiune suplimentară. Dacă simți că te consumă îngrijorarea, gândește-te că schimbarea vine mai ușor când persoana se simte acceptată, nu când se simte examinată. Poți practica tehnici de auto-reglare, cum ar fi jurnalul emoțional sau discuții cu un prieten de încredere, pentru a nu proiecta tensiunea asupra lui. De asemenea, poți explora împreună mici ajustări în rutina de seară care să reducă stresul general – un ceai cald, muzică liniștitoare sau o scurtă meditație. Acestea nu vor înlătura ritualurile, dar pot crea un context mai relaxat în care el să se simtă mai deschis.

Dacă, în timp, observi că situația se agravează sau că el devine tot mai izolat, poți sugera o abordare în echipă: „Știu că nu e ușor, dar mă gândesc că am putea încerca să găsim împreună o modalitate de a face față acestor momente. Poate amândoi am avea de câștigat dacă am învăța mai multe despre cum funcționează mintea în astfel de situații”. Aceasta deschide ușa către ideea de terapie de cuplu sau chiar o ședință individuală pentru el, prezentată ca o explorare, nu ca o „reparare”. Important este să eviti ultimatumurile sau comparațiile („Alții și-au rezolvat problema, de ce tu nu?”), care ar putea întări rezistența lui.

În final, răbdarea și consistența sunt cheia. Schimbarea în astfel de situații rareori este liniară – pot apărea perioade de deschidere urmate de retrageri. Fiecare mic pas în care el acceptă să vorbească sau să considere o altă perspectivă este un progres. Amintiți-vă că scopul nu este să îl convingi că are o problemă, ci să îi oferi un spațiu sigur în care să o exploreze singur. Dacă, la un moment dat, el alege să caute ajutor, rolul tău poate fi acela de a-l susține fără a preua controlul – de exemplu, oferindu-te să îl însoțești la o întâlnire dacă aceea îi reduce anxietatea, dar lăsându-l să decidă dacă și când este pregătit.

În esență, ceea ce îi poți oferi este prezență fără așteptări, înțelegere fără judecată și speranță fără presiune. Acestea sunt fundația pe care se poate construi orice pas ulterior către conștientizare și, eventual, către căutarea de sprijin profesional.