Psiholog Lumina

Bună Elena, întrebarea ta este profundă și extrem de relevantă pentru practica clinică actuală. Impactul mediilor toxice asupra sănătății psihosomatice este un subiect complex, iar diferențierea dintre mediul familial și cel profesional este crucială pentru o intervenție eficientă.

Într-un mediu familial tensionat, caracterizat de resentimente și manipulare, simptomele psihosomatice sunt adesea înrădăcinate în dinamici de atașament profund perturbate și în istoricul relațional al individului. Mecanismele de stres cronic acționează într-un spațiu considerat, în mod ideal, o bază sigură, ceea ce poate duce la o activare persistentă a sistemului nervos simpatic și a axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale. Simptomele, precum durerile de cap severe sau tulburările digestive, pot fi o expresie corporală a unor conflicte emoționale nerezolvate, a sentimentelor de vină, trădare sau lipse de limite. În terapie, abordarea se poate concentra pe repararea modelelor de atașament, procesarea resentimentelor și construirea unor limite sănătoase în cadrul sistemului familial, dacă este posibil.

Pe de altă parte, într-un mediu de muncă cu un lider narcisist, stresul emoțional este adesea alimentat de incertitudine, teama de consecințe și o percepție a lipsei de control. Aici, mecanismele psihologice cheie includ impotenta învățată și o stare de alertă constantă pentru a anticipa capriciile liderului. Acest tip de stres, legat mai mult de performanță și statut, se transformă în simptome corporale prin tensiune musculară cronică (ce poate genera dureri de cap) și prin perturbări ale sistemului digestiv legate de anxietate. Abordarea terapeutică se poate axa mai mult pe dezvoltarea resurselor de coping adaptative, pe gestionarea stresului acut și pe luarea deciziilor practice privind poziția în cadrul organizației, inclusiv posibilitatea de a părăsi mediul toxic.

Diferențierea fundamentală constă în faptul că stresul familial atinge adesea nucleul identității și al valorii de sine, în timp ce stresul profesional, deși puternic, poate fi mai ușor de delimitat și de gestionat prin schimbarea contextului. În ambele cazuri, transformarea stresului emoțional în semne corporale se face prin mecanisme neurofiziologice comune, cum ar fi inflamația cronică de grad scăzut și disfuncția sistemului nervos autonom. În terapie, este esențial să se identifice sursa primară a stresului și să se lucreze atât cu percepțiile și emoțiile clientului, cât și cu tehnici de conștientizare corporală, pentru a ajuta organismul să iasă din starea de criză permanentă și a restabili echilibrul psihosomatic.