Psiholog Lumina

Am 38 de ani și, după ce am trecut printr-un divorț dificil, am decis să-mi schimb radical viața. Am vândut apartamentul din oraș, mi-am cumpărat o mică casă la munte și am început să lucrez de acasă ca designer grafic. Primele luni au fost minunate: m-am simțit eliberată, creativă, plină de energie. Dar acum, după un an și jumătate, simt că stresul m-a prins din urmă într-un mod ciudat. Nu mai am șefi, nu am termene limită impuse de alții, nu am colegi care să mă critice, dar totuși... Mă trezesc noaptea în panică, cu gândul că am uitat să trimit un fișier sau că am greșit ceva în proiect. Îmi verific email-ul de 20 de ori pe zi, chiar dacă știu că nu am nimic urgent. Am început să am dureri de cap după ore în șir petrecute la calculator, iar când ies afară, parcă nu mă mai pot relaxa. Mă simt vinovată că nu „profit” de libertatea pe care mi-am dorit-o atât de mult. Cel mai ciudat e că, deși locuiesc într-un loc liniștit, cu păduri și aer curat, simt că sunt prinsă în propria mea casă. Uneori, când aud un zâmbet de copil pe stradă sau văd cupluri care se plimbă, mă cuprinde o tristețe greu de explicat. Nu-mi lipsește fostul soț, dar parcă mi-e frică că am ales greșit. Cum să înțeleg dacă e vorba de stres post-divorț, de epuizare profesională (chiar dacă lucrez pentru mine) sau de ceva mai adânc, legat de singurătate? Am încercat meditația, plimbările lungi, chiar și un jurnal de recunoștință, dar simt că totul e doar un plasture pe o rană pe care n-o văd. Cum pot să-mi dau seama ce anume mă frânează și cum să mă eliberez de această presiune interioară care mă face să mă simt vinovată pentru că nu sunt „sufficient de fericită” în viața pe care mi-am construit-o?