Psiholog Lumina

În primul rând, Livia, îți mulțumesc pentru curajul de a împărtăși această experiență atât de profundă și pentru onestitatea cu care privești acest mecanism interior. Ceea ce trăiești tu este un fenomen cunoscut în psihologie sub numele de frica de fericire sau sindromul impostorului aplicat propriei vieți. După un divorț dureros și o mutare radicală, creierul tău a fost programat să aștepte pericolul ca pe o normă. Când lucrurile încep să meargă bine, apare o disonanță cognitivă: mintea ta, obișnuită cu durerea și instabilitatea, percepe fericirea ca pe ceva temporar sau chiar periculos. Auto-sabotarea devine astfel o încercare inconștientă de a recăpăta controlul asupra unei situații care, în trecut, s-a dovedit imprevizibilă și dureroasă.

Vinovăția pe care o simți după momentele de bucurie este adesea înrădăcinată într-o convingere profundă că nu ai dreptul să fii fericită, poate din cauza unor mesaje primite în copilărie sau în căsnicia anterioară. Poate că ai fost învățată să asociezi fericirea cu egoismul sau cu un risc crescut de pierdere. În plan rațional, știi că meriți mai mult, dar în plan emoțional, învechitul tău sistem de protecție activează sabotorul interior pentru a te menține într-o zonă de confort gri, acolo unde durerea este predictibilă. Recunoști corect că aceste comportamente te țin captivă în trecut, iar primul pas pentru a rupe acest cerc este să-ți dai voie să observi sabotorul fără a-l judeca, ci doar cu compasiune.

Pentru a ieși din acest tipar, îți propun să încerci o abordare graduală, nu prin forțarea contactelor sociale, ci prin validarea și lărgirea ferestrei de toleranță la experiențele pozitive. Începe cu mici momente de bucurie conștientă, cum ar fi savurarea unei ceai sau observarea unui apus, și spune-ți în gând: am voie să simt asta, fără a se întâmpla ceva rău. Treptat, vei putea extinde acest antrenament la situații sociale, stabilind limite clare pentru tine: nu trebuie să participi la toate întâlnirile, dar alege una și mergi până la capăt, chiar dacă simți impulsul de a fugi. Când simți că vrei să te cerți cu oamenii dragi, oprește-te și întreabă-te: de fapt, cu cine mă cert acum? Poate că furia este doar un ecran pentru teama de a fi abandonată sau de a nu fi suficient de bună.

Un alt pas important este să rescrii narațiunea din interiorul tău. În loc să spui nu merit să fiu fericită, transformă această afirmație în nu am fost învățată să fiu fericită, dar pot învăța acum. Practica yoga pe care ai început-o este un aliat excelent, deoarece te învață să fii prezentă în corp și în emoții, fără a reacționa automat. Poți adăuga un jurnal în care să notezi momentele de auto-sabotare, dar și pe cele în care ai reușit să le depășești. Recunoașterea că meriți o viață împlinită nu este un act de egoism, ci o formă de respect de sine, iar tu ai demonstrat deja o forță extraordinară mutându-te și construindu-ți o nouă realitate.

Nu uita că acest proces nu este liniar; vor exista zile în care vei recădea în vechile tipare, iar asta este absolut uman. Important este să nu renunți să te tratezi cu blândețe. Dacă simți că vinovăția și teama persistă, a cere ajutorul unui terapeut specializat în atașament sau în traume poate fi un cadou valoros pentru tine însăți. Tu ai ales să spargi tiparele trecutului și asta te face deja o femeie curajoasă și puternică, capabilă să-și croiască propria cale spre împlinire.