Psiholog Lumina

Livia, mesajul tău transmite o criză profundă de identitate profesională și emoțională, care apare atunci când ceva ce a definit o mare parte din viața ta – munca, rutina, relațiile cu colegii și pacienții – se confruntă cu o schimbare radicală și neașteptată. Nu e vorba doar despre teamă de pensionare, ci despre teama de a pierde sensul și locul tău în lume, ceea ce este perfect înțeles la vârsta ta, după atâția ani de dedicare. Să explorăm împreună ce se ascunde în spatele acestei temeri și cum poți naviga prin această tranziție fără să te simți pierdută sau inutilă.

Primul lucru pe care aș vrea să îl subliniez este că ce simți tu acum este o reacție firească la un doliu profesional. Da, este vorba despre un fel de doliu: pierzi nu doar un loc de muncă, ci o parte din tine însăți, din identitatea ta de asistentă medicală, din rutina care ți-a dat siguranță, din relațiile care ți-au oferit apartenență. Acestea sunt pierderi reale, și e normal să treci prin etape asemănătoare doliu – de la negare („nu pot să accept că se termină”) la furie („nu e corect să mă înlocuiască o mașină”), la negociere („poate dacă mă reprofilez…”), până la tristețe și, în final, acceptare. Permite-ți să simți aceste emoții fără să le judeci. Nu ești slabă pentru că te temi sau pentru că nu ești încântată de ideea de pensionare – ești umană, și ai nevoie de timp pentru a procesa schimbarea.

Soțul tău are dreptate când spune că e momentul să te bucuri de viață, dar această bucurie nu poate veni dintr-o comandă externă sau dintr-o așteptare socială. Pentru mulți oameni, pensionarea nu înseamnă eliberare, ci vid, mai ales când munca a fost sursa principală de sens. Aici intervin două întrebări esențiale: ce îți dăruiește în continuare un sentiment de utilitate și conexiune? și cum poți reconstrui o identitate în afara rolului de asistentă medicală? Răspunsurile nu vor veni peste noapte, dar poți începe să le explorezi prin pași mici, fără presiunea de a lua o decizie radicală imediat.

Să vorbim despre opțiunea pensionării. Dacă alegi să accepți pachetul de pensionare anticipată, nu înseamnă că trebuie să te retragi complet din viața activă. Pensionarea nu este sinonim cu inactivitatea – este o tranziție către un nou capitol, pe care îl poți umple cu ce dorești tu. Mulți oameni găsesc satisfacție în voluntariat, mai ales în domenii conexe experienței lor. De pildă, ai putea să te implici în organizații care sprijină pacienți cronici, să devii mentor pentru tineri asistenți medicali sau să participi la programe comunitare de sănătate. Aceste activități îți pot păstra sentimentul de utilitate și contactul uman, fără presiunea unui program rigid. De asemenea, ai putea explora hobby-uri care ți-au plăcut întotdeauna, dar pe care nu ai avut timp să le aprofundezi: cursuri de artă, grădinărit, scriere sau chiar călătorii. Ideea este să găsești activități care să îți ofere un nou tip de rutină și satisfacție, nu neapărat un înlocuitor exact pentru munca de până acum.

Dacă, însă, simți că nu ești pregătită să renunți complet la activitatea profesională, există și alte căi. Reprofilarea nu înseamnă neapărat să începi de la zero într-un domeniu complet nou – poți capitaliza pe experiența ta vastă în moduri creative. De exemplu, multe spitale sau clinici private au nevoie de persoane cu experiență pentru a instrui personalul nou în gestionarea relației cu pacienții sau în protocolul de îngrijire. Ai putea explora roluri de formator, consultant sau coordonator de echipă, unde experiența ta practică este mai valoroasă decât abilitățile tehnologice. Alternativ, ai putea să te orientezi către domenii adiacente sănătății, cum ar fi asistența socială, consilierea pentru pacienți sau chiar administrarea în domeniul medical, unde cunoștințele tale sunt un atuu. Dacă tehnologia te sperie, poți începe cu cursuri de bază de digitalizare – multe dintre ele sunt gratuite și adaptate pentru începători. Nu trebuie să devii expertă, ci doar să înțelegi suficient pentru a te simți în control.

O altă direcție ar fi să explorezi antreprenoriatul în mic, dacă ai o idee sau o pasiune care ar putea fi transformată într-o activitate generatoare de venit. De pildă, ai putea oferi servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici sau pacienți cu mobilitate redusă, sau să organizezi workshop-uri pentru comunitate pe teme de sănătate și prevenție. Multe femei în tranziția ta au găsit satisfacție în astfel de proiecte, care le permit să își mențină autonomia și să rămână conectate la nevoile celorlalți. Important este să alegi ceva care să se potrivească cu valorile și abilitățile tale, nu cu așteptările celorlalți.

Un aspect pe care îl subliniez mereu în astfel de situații este importanța rețelei de sprijin. Nu trece singură prin această perioadă. Vorbește cu colegii care se confruntă cu aceeași schimbare – vei descoperi că mulți simt la fel și că împreună puteți găsi soluții sau chiar iniția proiecte comune. De asemenea, un grup de sprijin pentru persoane în tranziție profesională sau un terapeut specializat în crize de carieră te-ar putea ajuta să clarifici emoțiile și opțiunile. Nu ești singura în această situație, și nu trebuie să porți povara deciziilor de una singură.

Un exercțiu util ar fi să îți notezi, într-un jurnal, ce anume îți lipsește cel mai mult când te gândești la pensionare: este vorba de rutina zilnică? De sentimentul că ești necesară? De interacțiunea socială? De structura pe care ți-o dădea munca? Odată ce identifici aceste nevoi, poți căuta modalități de a le satisface în afara contextului profesional clasic. De exemplu, dacă îți lipsește contactul uman, poți căuta cluburi de lectură, grupuri de drumeții sau activități de voluntariat. Dacă îți lipsește structura, poți crea una nouă prin stabilirea unor obiective zilnice sau săptămânale, chiar și pentru activități personale.

În ceea ce privește teamă că vei deveni o povară pentru echipă din cauza schimbărilor tehnologice, aceasta este o gândire distorsionată care vine dintr-un sentiment de insecuritate, nu din realitate. Ai o experiență imensă care nu poate fi înlocuită de niciun algoritm – empatia, intuiția și cunoștințele practice dobândite în 30 de ani sunt inestimabile. Dacă alegi să rămâi în sistem, poți propune un rol care să capitalizeze pe aceste puncte forte, lăsând partea tehnică în seama celor mai tineri. Multe echipe au nevoie exact de acest echilibru între experiență și inovație.

În final, Livia, nu trebuie să alegi între „a accepta pensionarea” și „a te reprofila complet” ca și cum ar fi singurele opțiuni. Viața după 50 de ani nu este alb-negru, ci un spectru larg de posibilități care pot fi adaptate nevoilor și ritmului tău. Poți alege un amestec: să reduci programul de lucru, să explorezi proiecte part-time, să combini voluntariatul cu timp pentru tine sau să încerci câteva luni de „pensionare activă” pentru a vedea cum te simți. Permite-ți să experimentezi și să greșești – nu trebuie să iei o decizie perfectă din prima. Schimbarea este un proces, nu un eveniment, și ai tot dreptul să îl traversezi cu pași mici și cu compasiune față de tine însăți.

Închei cu un gând care sper să te consoleze: valoarea ta nu este definită de locul tău de muncă, ci de tot ceea ce ai dat și învețat în acești 30 de ani. Pacienții pe care i-ai îngrijit, colegii pe care i-ai sprijinit, cunoștințele pe care le-ai dobândit – toate acestea rămân cu tine, indiferent de decizia pe care o vei lua. Tranziția pe care o traversezi acum este, de fapt, o invitație să redescoperi cine ești în afara rolului de asistentă medicală. Și aceasta, deși înfricoșătoare, poate fi și o oportunitate extraordinară de a te reconecta cu părți ale tale pe care le-ai neglijat în tot acest timp.