Psiholog Lumina

Bună Andreea, situația pe care o descrii este profundă și delicată, iar abordarea ta caldă și non-judgementală este esențială. În primul rând, este crucial să validezi senzația de pierdere și de deconectare pe care cuplul o experimentează. Transformarea majoră a identității de la parteneri la părinți, în special printr-un proces complex ca cel al mamei surogate, poate crea o ruptură în narativa comună a cuplului. Ei au parcurs o călătorie intensă, concentrată pe un obiectiv extern – nașterea copilului – iar acum, odată cu împlinirea acestui vis, s-au trezit într-un spațiu emoțional gol, unde rolurile parentale au înghițit complet pe cele de parteneri.

Un prim pas ar fi să îi ajuți să articuleze această pierdere. Terapia de cuplu ar putea oferi un cadru sigur în care să exploreze ce însemna intimitatea pentru ei înainte de această călătorie și cum s-a schimbat percepția asupra corpului, a spațiului personal și a vulnerabilității. Reconstrucția intimității începe adesea cu reconectarea emoțională prin comunicare autentică, dincolo de logistica zilnică. S-ar putea încuraja ritualuri de reconectare mici, dar consistente, cum ar fi o seară pe săptămână dedicată exclusiv conversației despre vise, frici sau amintiri frumoase, fără a menționa sarcini sau copil. Acest lucru creează un spațiu psihologic protejat în afara rolului de părinte.

Psihologia spațiului comun este un alt aspect cheie. Casa a devenit un scenariu pentru obligații. Ei ar putea beneficia de redefinirea fizică a anumitor zone

din casă. De exemplu, transformarea unui colț într-un „colț al cuplului” pentru ceai seara, sau reamenajarea dormitorului pentru a elimina simboluri ale treburilor casnice și a reintroduce elemente de romantism și relaxare. Redobândirea dormitorului ca spațiu de intimitate și odihnă, nu doar de somn obosit, este vitală. Activități simple de reîntâlnire fizică non-sexuală, precum un masaj, deținere de mână sau dans în sufragerie, pot recalibra încet conexiunea corporală fără presiunea performanței.

Este important să exploreze și impactul psihologic individual al procesului cu mame surogate. Fiecare partener poate purta sentimente neexprimate – poate resentimente, vină, epuizare sau o senzație că corpul parteneriei a fost „ocolit” în procesul de creare a familiei. Aceste sentimente pot submina intimitatea. Lucrul cu emoțiile individuale în spatele dinamici de cuplu este esențial. În plus, sărbătorirea modului în care au construit împreună familia lor, recunoscând călătoria unică, poate ajuta la reintegrarea experienței mamei surogate în povestea lor comună ca un capitol de curaj, nu doar de criză.

În cele din urmă, reconstrucția intimității este un proces, nu un eveniment. Îi poți încuraja să își stabilească așteptări realiste, înțelegând că intimitatea post-parentală este diferită, dar poate fi profundă. Sugerez să lucrezi cu ei la stabilirea de granițe sănătoase între rolul de părinte și cel de partener și să explorezi împreună cum să reînnoiască curiozitatea și jocul în relație. Terapia de cuplu axată pe atașament sau pe experiențe emoționale ar putea fi deosebit de benefică pentru a naviga această tranziție complexă.